» Cursul de formare “Administrarea structurilor sportive ca societăţi comerciale” a debutat la Buzău, în perioada 18-20 mai, cu ocazia primei sesiuni prezenţiale.
Cursul de formare “Administrarea structurilor sportive ca societăţi comerciale” a debutat la Buzău, în perioada 18-20 mai, cu ocazia primei sesiuni prezenţiale.

După ce managerul proiectul nostru, Lucian Vișcoțel, a prezentat participanților la acest curs de formare, coordonatele în care se derulează proiectul nostru, precum şi rolul și sarcinile care revin acestora în cadrul procesului de formare pe care îl vor parcurge, a fost efectuată prima activitate. Aceasta a constat în prezentarea şi exersarea modalităților de acces ale cursanților la platforma e-learning, obiectivul fiind familiarizarea cursanților cu diverse modalități de acces al platformei e-learning.
Cursanții au testat variantele de accesare a platformei prezentate de către tutore, acest rol revenind chiar specialistului care a dezvoltat acest curs în cadrul proiectului nostru, profesorul Ovidiu Oană. Apoi s-a dialogat pe marginea mai multor probleme, cum ar fi dificultățile întâmpinate în aplicarea modalităților de acces, sau ce avantaje și ce dezavantaje prezintă căile de acces prezentate.
Activitatea a doua a constat în autentificarea cursanților, cu însușirea modalității de autentificare ca utilizatori specifici al platformei e-learning și conștientizarea rezultatelor ulterioare procesului de autentificare drept obiectiv.
Tutorele a explicat pașii necesari pentru ca utilizatorul să se autentifice. Cursanții au parcurs individual pașii descriși pentru autentificarea pe platforma e-learning, conform demonstrației și a instrucțiunilor primite.
Activitatea a treia s-a concentrat pe operațiunile de modificare / actualizare a profilului personal. Obiectivele urmărite au fost informarea cursanților cu privire la componentele profilului personal și exersarea funcționalităților platformei cu privire la modificarea / actualizarea profilului.
Tutorele a prezentat în interfața platformei e-learning opțiunile disponibile pentru definirea profilului utilizatorului, iar cursanții au exersat facilitățile demonstrate.
Activitate a patra s-a referit la vizualizarea informațiilor profilul celorlalți utilizatori/cursanți. Obiectivele au fost testarea vizibilității unui profil personal și accesarea informațiilor privind ceilalți cursanți. Formatorul a demonstat facilitatea utilizând interfața platformei.
În activitatea a cincea, utilizatorii au accesat cursul, obiectivul urmărit fiind identificarea zonelor din interfață dedicate organizării și desfășurării cursului.
În ultimele activităţi din cadrul sesiunii prezenţiale de la Buzău cursanţii au fost familiarizaţi şi cu lucrul în grupuri de lucru desemnate pe platforma e-learning.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.